LABORATOR AMELIORARE TRITICUM
Lucrările de ameliorarea plantelor, reorganizate în anul 1962, cu materialul biologic adus de la fostele stațiuni Cenad și Geala, au avut ca scop crearea de soiuri cu un mare potențial de producție, cu însușiri superioare de calitate și cu o capacitate sporită de rezistență la boli și la condițiile nefavorabile de mediu. Folosirea germoplasmei străine, ca și a formelor și populațiilor autohtone, adaptate condițiilor specifice din Banat, a permis obținerea de soiuri, care s-au extins pe suprafețe întinse, aproape în toate zonele țării. Succesele realizate au, de asemenea, la bază perfecționarea continuă a metodelor de ameliorare și a tehnicilor folosite pentru crearea materialului inițial și pentru testarea rapidă, înmulțirea și introducerea noilor linii și hibrizi în producție.
Ca rezultat al activității desfășurate de cercetătorii din acest sector de cercetare s-au creat soiuri competitive cu cele existente actual pe piață.
În prima etapă, paralel cu lucrările specifice ameliorării grâului, la S.C.A. Lovrin s-au experimentat, în culturi comparative, numeroase soiuri de grâu provenite din țări cu tradiție în ameliorarea grâului (SUA, CSI, Italia, Franța, Austria). Rezultatele experimentărilor noastre, împreună cu cele furnizate de aceste centre, au contribuit la înlocuirea din cultură a vechilor soiuri extensive, sensibile la cădere și mai slab productive, cu soiuri străine.
Comportarea bună a acestor soiuri și în condițiile pedoclimatice din țara noastră a determinat extinderea lor rapidă în cultură, astfel că, în perioada 1968-1970 erau cultivate pe mai bine de 90% din suprafața destinată grâului. Cea mai mare suprafață ocupată și cea mai lungă perioadă de cultivare a deținut-o soiul de grâu de toamnă Bezostaia-1.
Activitatea de creare de noi materiale biologice la Lovrin a fost materializată în perioada anilor 1973-1977, prin înregistrarea oficială și extinderea în producție a primelor soiuri (Lovrin 10, Lovrin 13, Lovrin 231, Lovrin 24 și Montana) cu potențial de producție de peste 6000 kg/ha. Extinzându-se în cultură în vestul țării și o bună parte din sud, aceste soiuri împreună cu altele, create în centre de cercetare românești, s-au dovedit mai adaptate condițiilor pedoclimatice de la noi și au dus la înlocuirea treptată din cultură a soiurilor străine.
Folosirea în ameliorare a germoplasmei străine de grâu cât și a materialului autohton a permis, în perioada următoare (1979), înregistrarea oficială și extinderea în producție a primului soi românesc semipitic de grâu Lovrin 32 împreună cu Lovrin 34 (înregistrat oficial în 1981) și cu soiul Fundulea 29 alcătuiau, în acele vremuri, sortimentul de bază în zona noastră de activitate, unde puteau realiza producții mai mari de 7000 kg/ha.
Un soi mai tardiv, dar cu o foarte bună fertilitate a spicului, cu excepțională rezistență la ger și cădere, care valorifica condițiile climatice deosebit de favorabile și fertilizările intense, a fost Lovrin 41 (înregistrat în 1978) extins în cultură în câmpia de vest și de sud a României.
Între anii 1990- 2003 s-a reușit înregistrarea oficială și extinderea în cultură a patru soiuri: Delia (1993), Alex (1994), Romulus (1998) și Ciprian (2003).
Soiul Alex a reușit să se impună și în Ungaria (înregistrat oficial în 1999).
Un loc important în portofoliul de vânzare a SCDA Lovrin îl reprezintă soiul de grâu Ciprian. Acesta este recomandat pentru a se cultiva în special în zona de vest şi în zona colinară a ţării.
Soiul de grâu de toamnă CIPRIAN lărgeşte sortimentul de soiuri semitimpurii, cu o producţie de bună calitate pentru panificaţie.
În prezent, ca material inițial de ameliorare se folosesc soiuri și linii de grâu de proveniență străină, materiale biologice proprii și creații ale centrelor de ameliorare din țară, însumând un sortiment de peste 600 genotipuri. Metoda de lucru este hibridarea, cu toate variantele ei (simplă, repetată, convergentă, complexă, transgresivă), urmată de alegere în generațiile segregante, folosind selecția individuală, repetată anual.
Prin lucrările de ameliorare din ultimele decenii s-a realizat un progres genetic de 1,5% anual, în privința producției creațiilor proprii.
In rețeaua Institutului de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor (ISTIS) sunt incluse, pentru testare, două noi linii de grâu.
Problematica actuală abordată în cadrul laboratorului de Triticum sp.:
- crearea de noi genotipuri de grâu cu potențial productiv ridicat și de calitate superioară de panificație în contextul schimbărilor climatice;
- crearea de genotipuri de triticale cu potențial productiv ridicat adaptate schimbărilor climatice;
- mentinerea si formarea colecţiei de referinţă la grâu (constituie principala sursa pentru alegerea de genotipuri utilizati in programele de hibridare in vederea obtinerii de noi genotipuri) pentru a avea siguranţa că materialul creat la SCDA Lovrin îndeplineşte criteriile de: uniformitate, stabilitate, distinctibilitate, aspecte fără de care soiurile româneşti nu vor fi luate în considerare;
- menținerea purității biologice și producerea de sămânță din categorii biologice superioare create la SCDA Lovrin.
Caracteristicile principale a realizărilor staţiunii, evidenţiază preocupările cercetării pentru rezolvarea problemelor regionale şi zonale referitor la:
- productivitate ridicată;
- calitate superioară;
- plasticitatea ecologică a creaţiilor noi;
- rezistenţa la factorii de stres termic, hidric, pedologic;
- rezistenţă la încolţirea în spic, toleranţă la boli şi dăunători;
- capacităţi superioare de valorificare a imputurilor.
Soiuri create și înregistrate de-a lungul timpului la SCDA Lovrin: Lovrin 10 – 1973, Lovrin 13 – 1974, Lovrin 231- 1974, Lovrin 24 – 1977, Montana – 1976, Lovrin 32 – 1979, Lovrin 34 – 1981 , Lovrin 41 – 1987, Delia – 1993, Alex – 1994, Romulus – 1998, Ciprian – 2003.
Soiuri cultivate în prezent:
Soiul de grâu Alex a fost omologat in anul 1994 recomandat in sudul si vestul ţării fiind un soi semitimpuriu, este încadrat in grupa valorică de calitate B1.
Înălţimea plantei este cuprinsă între 95-100 cm, portul la înfrăţire este semierect, capacitatea de înfrăţire este foarte bună.
Spicul este alb, aristat, cilindric-piramidal, semicompact, cu muchii paralele, lung de 6-9 cm.
Bobul este ovoidal, de culoare roşie, semisticlos cu MMB între 45-50 g; calitatea glutenului este exprimată prin indicele de sedimentaţie (Zeleny) cuprins între 64-76, ceea ce îi conferă o calitate foarte bună de panificaţie.
Soiul Alex are un potenţial genetic de producţie de 8-9 tone/ha.
Acest soi este rezistent la iernare, mediu rezistent la făinare şi rugină brună şi mijlociu rezistent la rugina galbenă.
Este foarte rezistent la încolţirea în spic şi mijlociu rezistent la cădere.
Este recomandat pentru a se cultiva în zona de vest și sud a țării.
Soiul de grâu de toamnă CIPRIAN a fost creat la S.C.D.A. Lovrin prin selecţie individuală repetată anual din combinaţia hibridă Er.1486-85/Lv. 45.
Talia medie a plantei este cuprinsă între 82-85 cm, fiind aproximativ asemănătoare cu cea a martorilor Fundulea 4, Flamura 85 şi Dropia. Potrul tufei la înfrăţire este semierect.
Spicul este de culoarea albă la maturitate, forma este piramidală, este dens, aristat, aristele de la vârful spicului fiind lungi.
Bobul este de culoare roşie, MMB este cuprins între 40 – 45 g iar MH de 70-84 kg/hl.
Soiul Alex are un potenţial genetic de producţie de 8-9 tone/ha.
Acest soi are o rezistenţă bună la iernare, cădere, arşiţă şi şiştăvire şi mijlocie la secetă.. În condiţii de infecţii naturale este sensibil la septorioza frunzelor şi înnegrirea spicelor, este rezistent la rugina brună şi mediu sensibil la făinare.
În ce priveşte însuşirile de calitate se încadrează în grupa soiurilor cu însuşiri superioare pentru panificaţie – B1.
Este recomandat pentru a se cultiva în special în zona de vest şi în zona colinară a ţării şi în condiţii de irigare.